Trebuie sa pui în lada veche masca tristă şi să uiţi de cheie / Maturizându-te din lacrimi nu te face mai femeie...

?!

Singuri ne alegem calea, visurile . Dar cand alegerea noastra e influenţată de alţi factori şi suntem nevoiţi să urmăm un alt drum şi să zicem pas la dorinţele sufletului nostru...Atunci cine suntem?!

no happy ending..

L-am iubit aşa cum numai în marile romane de dragoste a putut cineva să iubească...Nu sunt o fată frumoasă aşa cum mi-am dorit . Mi-e suficient de clar acest lucru..Şi aş fi dorit sa fiu mai frumoasă ; nu din vanitate stupidă, ci doar ca să-i plac lui şi numai lui..Ca el să nu poată fi ispitit de înfăţişarea exterioară a altei fete mai frumoase ca mine...Dar am înţeles mai târziu că totul fusese un vis frumos, nesperat de frumos şi...atât că dragostea lui pentru mine nu a fost decât un divertisment ce se spulberase ca fumul luat de prima adiere uşoară a vântului...

Iubesc toamna! Aştept cu sufletul tremurând să intru în palatul meu cu geamurile sparte şi să văd cum cad vârtejuri de frunze . Cum se desprind şi aleargă orbit, lovindu-se de ramuri . Cum vântul le amăgeşte iar şi iar..ca într-o joacă de-a v-aţi ascunselea şi le poartă spre locul iubit . Însă frunzele zadarnic vor căuta rezonanţa verde a amintirii ; timpul nu le va mai putea primi înapoi...Aştept plimbările lungi când vântul îmi va tremura pleoapele reci şi buzele vor fi dornice să spună cuvinte care să încălzească sufletul oricui într-o zi scurtă de toamnă. Îmi doresc ca zâmbetele involuntare să reînvie din nou pe chipul meu..Şi asta nu se poate întâmpla decât atunci când va apărea acea prinţesă cu glasul stins de sfială şi cu obrajii pictaţi în joacă de un copil nepriceput - toamna!
Fiecare toamnă aduce cu ea teamă şi creează în suflet o lume în care te poţi ascunde de frig si de vânt , dar nu şi de gând . Nostalgia ruginie ne provoacă pe nesimţite stări mediative de contemplare şi de vis...E toamnă în sufletul meu mereu..Şi parcă, toamna nu mai e demult un anotimp, ci pur şi simplu un sentiment...